Peștera și legile lui Zamolxio - capitol extras din „Chronoso due lo Zamolxiu - Ani de la Zamolxio”

Iată ce spun cronicarii despre Zamolxio : Herodot (484 - 425 îen) ne spune despre Zamolxis că este un „daimon” (δαίμονα), adică zeitate, și este numit Gebeleizis : „Iată cum se cred Geții nemuritori: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zamolxis (Σάλμοξιν δαίμονα, Salmoxin daimona). Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis (Γεβελέϊζιν, Gebeleizin)”. (Herodot, Istorii, IV.94) [9] [5]

„Așa cum am aflat eu de la Elenii care locuiesc pe țărmurile Helespontului și ale Pontului Euxin, Zamolxis (gr. Σάλμοξιν, Salmoxin) despre care vorbesc – fiind doar un muritor – a fost rob în Samos (Σάμῳ, Samo), și anume al lui Pitagora (Πυθαγόρῃ, Pythagore), care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, strânse bogății mari și, după ce se îmbogăți, se întoarse în patria lui. Întrucât Tracii erau foarte nevoiași și săraci cu duhul, Zamolxis acesta – cunoscător al felului de viață ionian și al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii și cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora – a clădit o casă pentru adunările bărbaților, în care [se spune] îi primea și îi punea să benchetuiască pe fruntașii țării, învățându-i că nici el, nici oaspeți săi și nici unul din urmașii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunătățile. În vreme ce săvârșea cele amintite și spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit să i se construiască o locuință subpământeană (κατάγαιον, katagaion). Când a fost gata, [Zamolxis] a dispărut din mijlocul Tracilor și, coborând el în locuința lui de sub pământ (κατάγαιον, katagaion - locuință subpământeană), a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-l aibe jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut și, astfel, Zamolxis făcu vrednice de crezare învățăturile lui. Iată ce se povestește despre înfăptuirile lui”. (Herodot, Istorii, IV.95) [9] [5]

Hellanicos din Lesbos (490 - 405 îen), într-un fragment citat de Photios, reia povestirea de mai sus : „Hellanicos în Obiceiuri barbare zice că [Ζάμολξις, Zamolxis] a fost un grec care a arătat Geților din Tracia ritul inițierii religioase. El le spunea că nici el, nici cei din tovărășia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile. În vreme ce spunea acestea, și-a construit o casă sub pământ (κατάγαιον, katagaion - locuință subpământeană), apoi - dispărând pe neașteptate din ochii Tracilor - a trăit într-însa. Iar Geții îi duceau dorul. În al patrulea an, a reapărut și Tracii credeau tot ce le spunea. Povestesc unii că Zamolxis a fost rob la Pitagora, fiul lui Mnesarchos, din Samos. Eliberat, a născocit aceste lucruri”. (Photius Lex. Fr. 73) [5]

 Porphyrios din Tyr ne relatează în lucrarea „Viața lui Pitagora”, citând un fragment din cartea lui Antiphon despre „Iluștrii oameni virtuoși”, că : „Întorcându-se din Ionia, el [Pitagora] a deschis în țara lui o școală, care și acum este denumită Semicercul lui Pitagora (ήμικύκλιον, emikyklion - semicerc), în care cei din Samos se întâlnesc să dezbată despre chestiuni de interes comun. În afara orașului el a amenajat pentru studiul filozofiei sale o peșteră (ἄντρον, antron - peșteră), unde el își petrecea zilele și nopțile, instruind pe câțiva dintre asociații săi”. (Porphyrios, Βυος Πυταγορου - Bios Pytagoroy, p.9) [10]

În paragrafele anterioare se observă o temă comună în relatările despre Pitagora și Zamolxis, și anume construirea unei case în care să îi educe pe cetățenii comuni și retragerea într-o peșteră unde se desfășoară ritualurile secrete și misterele. Denumirile folosite în original sunt „ἄντρον (antron) - peșteră”, la Porphyrios, și „κατάγαιον (katagaion) - locuință subpământeană”, la Hellanicos și Herodot. Identificarea acelorași tehnici de educare folosite de aceștia pentru a-i instrui pe cetățenii comuni și pe discipolii lor confirmă relatările cronicarilor antici care spun că Zamolxio a fost elevul lui Pitagora, studiind predicțiile astronomice : „Pentru că se spune că unul din națiunea Geților (Γέταις, Getais), numit Zamolxis (Ζάμολξιος, Zamolxios), l-a slujit pe Pitagora și a dobândit de la acest filozof cunoștințe astronomice, pe lângă ceea ce învățase de la Egipteni, printre care el a călătorit”. (Strabon, Geografica, VII.3.5).

Singurul cronicar antic care ne spune cum se numea locul unde era situată Peștera lui Zamolxio este Strabon : „El s-a întors în țara sa și a fost privit cu mult respect atât de conducători cât și de popor, pe seama predicțiilor sale astronomice, pentru ca mai apoi să-l convingă pe rege (βασιλέα, basilea) să îl facă companion (gr. κοινωνός, tovarăș, partener) în domnie (ἀρχή, comandă, stăpânire), el având capacitatea de a aduce voința zeilor. La început el [Zamolxis] a fost ales preot al celei mai adorate divinității a Geților, dar apoi el a fost respectat ca un zeu, și după ce s-a retras într-o zonă cu caverne, inaccesibile și nelocuite de ceilalți, el acolo și-a petrecut viața, comunicând rar cu cineva în afară de rege și generalii lui. ... De asemenea, muntele (unde s-a retras Zamolxis nt.) este considerat sacru, și în felul acesta este privit, fiind numit Cogaionon (Κωγαίονον, Kogaionon), la fel ca și râul care curge pe lângă el”. (Strabon, Geografica, VII.3.5)

Așa cum se întâmplă și în cazul cetății „Genukla - Îmbinarea (adică confluența râului Siret cu Dunărea)”, numele „Κωγαίονον - Kogaionon” ar putea descrie locul pe care îl desemnează. Astfel, numele „Κωγαίονον - Kogaionon” are aceeași semnificație ca alăturarea termenilor „gr. κωχεύω (kocheyo) : μετεωρίζειν (meteorizein), κουφίζειν (koyfizein), Hsch.”, unde „gr. μετεωρίζω (meteorizo) - a ridica la înalțime”, iar „gr. κουφίζω (koyfizo) - a ridica”, și „gr. αἰονᾶν (aionan) : καταντλεῖν (katantlein), σμήχειν (smechein), Hsch.”, unde „gr. καταντλέω (katantleo) - a turna peste, a turna apă cuiva pe gât; a îmbăia”, iar „gr. σμήχω (smecho) - a curăța, purja, scurge, spăla”. Prin compunerea celor doi termeni, semnificația numelui „Κωγαίονον - Kogaionon” este „Turnarea Ridicată, Scurgerea Înaltă”.

Numele „Turnarea Ridicată, Scurgerea Înaltă” sugerează că este vorba despre scurgerea unui râu de pe o vale înaltă într-o cavitate din pământ. Aceste scurgeri în pământ ale râurilor se numesc „ponoare”, unde „rom. ponor - formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran, gârlă, apă stătătoare mai mare decât o baltă; rom. a ponorî - a se prăbuși, surpa; rom. ponorâre - surpare, prăbușire”. O astfel de locație este valea Ponoriciului, unde apa care se adună de pe versanții alăturați se scurge în peștera Ponorici.

La nord de valea înaltă a Ponoriciului (850 metri altitudine) se găsește Troianul Ponorici, adică fortificația liniară Cioclovina-Ponorici, care este cea mai mare fortificație dacică din Munții Șureanu. „La Cioclovina a fost reperată şi cea mai mare fortificaţie dacică din complexul celor existente în Munţii Orăştiei. Ea constă dintr-un val (sau zid) din pămînt, piatră şi lemn (gros la bază de circa 10 metri, înalt astăzi pe alocuri de circa 2 metri), care începe deasupra satului Cioclovina şi, după circa 2,5 km lungime, se opreşte sub ‘Vîrful Poienii’ sau ‘Vîrful lui Vîrfete’. Perpendicular sau oblic pe acest ‘val’ pornesc spre exterior contraforturi identic construite şi, din loc în loc, turnuri cu latura exterioară rotunjită”. (Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, Vol I, A-C, București: Editura Enciclopedică, 1994) [11]

Toate aceste structuri, naturale sau construite de om, se situează în complexul carstic Ponorici-Cioclovina, care conține și peșterile Cioclovina Uscată, Cioclovina cu Apă și Peștera din Valea Călianului. Peșterile Cioclovina, situate în nord-vestul Munților Șureanu la o altitudine de 775 metri, au fost cunoscute și folosite de către oameni din cele mai vechi timpuri.

În Cioclovina Uscată, care are aproximativ o lungime de 450 metri, a fost descoperit un craniu uman : „Într-una dintre peşteri (435 m lungime), săpată în calcarele jurasice, în urma studiului tehnico-tipologic al materialului litic descoperit, s-au constatat două depuneri de locuire paleolitică: una aparţinînd —> musterianului şi alta —> aurignacianului. În materialul provenit din stratul exploatat pentru extracţia fosfatului s-a descoperit, pe lîngă unele resturi faunistice de urs de peşteră, şi un craniu de Homo sapiens sapiens care aparţine stratului aurignacian”. (Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, Vol I, A-C, București: Editura Enciclopedică, 1994) [11]

În Cioclovina cu Apă a fost descoperit un tezaur care conţinea peste 6000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă și faianţă. Podoabele au fost datate ca aparținând Primei Epoci a Fierului (Hallstatt) : „Peştera Cioclovina cu Apă este greu accesibilă şi are mai multe galerii etajate. Într-una din ele, aflată la circa 10 metri deasupra galeriei principale, lîngă capătul prăpăstios, s-a descoperit un mare depozit cuprinzînd peste 6000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, faianţă. Obiectele de bronz sînt reprezentate prin: ampyxuri (în Grecia Antică, bandă purtată de femei, uneori din metal, pentru legarea părului), phalere (în Grecia Antică, un medalion metalic purtat de bărbați sau folosit pentru a ornamenta hamul unui cal), tutuli (ornament conic de origine etruscă pentru păr), lunule (obiect în formă de semilună), saltaleone (spirale de sârmă). S-au adunat peste 1000 de mărgele de chihlimbar, circa 500 mărgele de faianţă, circa 1500 mărgele din pastă de sticlă albastră şi 2 psalii (piese din căpăstrul unui cal) specifice din corn de cerb. Prin analogii, depozitul aparţine grupului numit —> Cincu-Suseni şi datează din Hallstatt”. (Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, Vol I, A-C, București: Editura Enciclopedică, 1994) [11]

Numele „Cioclovina” este format prin alăturarea termenilor „rom. cioc - prelungire ascuțită a unor obiecte; cap, capăt, vârf (ascuțit)”, termen prezent și în proto-slavă „*čuka - pisc, vârf, culme, deal stâncos”, sau „rom. cucă, ciucă - deal înalt, vârf de deal sau munte” și „rom. rovină - groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă), baltă cu stuf; mlaștină, mocirlă”. Prin compunerea celor doi termeni, semnificația numelui „Cioclovina” este „Rovina de pe Vârf, Groapa de pe Culme”.

Se observă că numele „Κωγαίονον - Kogaionon”, adică „Turnarea Ridicată, Scurgerea Înaltă” și „Cioclovina”, adică „Rovina de pe Vârf, Groapa de pe Culme”, descriu un loc similar, adică un „ponor”. Astfel, presupun că „Κωγαίονον - Kogaionon”, locul unde Strabon spune că este situată Peștera lui Zamolxis, este unul și același cu complexul carstic Ponorici-Cioclovina și una dintre peșterile din acestă arie carstică este chiar peștera în care Zamolxis a locuit și de unde făcea predicții astronomice (Strabon, Geografica, VII.3.5). Troianul Ponorici reprezintă latura de sud-vest a fortificațiilor care înconjurau o așezare care avea un rol religios, legat de prezența Peșterii lui Zamolxio.

La nord de Troianul Ponorici, în estul Vârfului Chiciurii, curge Pârâul Călianul care este înghițit de pământ în Peștera din Valea Călianului, la fel ca și apa Ponoriciului care dispare în Peștera Ponorici. Apa Călianului se unește în complexul de peșteri cu apa Ponoriciului și parcurge prin subteran un drum lung de aproximativ 3 kilometri, cu o denivelare de 232 de metri. Iese din nou la lumină din Peștera Cioclovina cu Apă. Mai jos, o hartă a celor trei peșteri oferită de „Clubul Speologilor Proteus, Hunedoara”.

După ce ies din Peștera Cioclovina cu Apă, apele Pâraielor Călianul și Ponorici formează Pârâul Valea Morii. După ce acesta se unește cu Pârâul Vânătorilor, formează Râul Luncani care își continuă drumul pe Valea Luncanilor până la vărsarea în Râul Strei, în dreptul localității Călan. Numele „Călan” este o variantă puțin simplificată a numelui „Călian”. Astfel, continuitatea curgerii de la izvor până la vărsare și identificarea aceluiași nume la izvor și la vărsare, atestă că aceasta era denumirea antică a râului.

Numele „Călan, Călian, Calian, Caloian” este format prin alăturarea termenilor „gr. καλόϊς (kalois) : βασιλεύς (basileys), Hsch. - Basileu, Conducător” și „lat. annus, anni - an, ani; perioadă, timp”, și are semnificația „Basileul Anilor, Conducătorul Timpului”. Numele este o referință directă la Zamolxio, de la a cărui naștere a început numărarea anilor în calendarul davo-getic / dacic și care era numit „Cronos - Timpul”, așa cum ne spun cronicarii antici (vezi subcapitolul „Ani de la Zamolxio”). Astfel, Peștera din Valea Călianului, unde „Călianul” înseamnă „Basileul Anilor, Conducătorul Timpului”, este Peștera lui Zamolxio, unde acesta reproducea metoda de învățare folosită de maestrul său Pitagora.

Prezența Peșterii lui Zamolxio, în care se varsă apa „Călianului - Basileului Anilor, Conducătorului Timpului”, la est de Vârful Chiciurii dă sens existenței Troianului Ponorici. Pârâul Călian era considerat sfânt, pentru că trecea prin Peștera lui Zamolxio, și ambele trebuiau protejate. Partea din Troian cercetată în 2013 („Cercetări perieghetice pe platforma Luncani, II. Ponorici şi Chiciura”, Eugen S. Teodor, Aurora Pețan, Alexandru Berzovan, 2013) protejează doar latura de sud-vest și începutul laturii de sud-est a zonei mărginită la nord-vest de Râpa Cioclovinei și la nord-est de Valea Roșie. Pentru a apăra și partea de sud-est, Troianul ar trebui să continue pe la est de Cota 951. Un sondaj arheologic ar putea cerceta existența acestei părți a Troianului, care ar putea fi acoperită de drumul spre Dealul Rotunda. [12]

Harta cu Tronsoanele Troianului Ponorici; portocaliu - partea cercetată care are material ars (T. 1, 2, 3, 4, 5); galben - partea cercetată care nu are material ars (Fort, T. 6, 7); roșu - partea ipotetică necercetată a Troianului care închide latura de sud-est a fortificației; albastru - Pâraiele Ponorici și Călianul.

În cadrul cercetării din 2013, autorii au confirmat existența unui „pământ ars” în partea centrală a secțiunii zidurilor, așa cum menționau și studiile anterioare făcute la Troian („Aşezările dacice din Munții Orăştiei”, C. Daicoviciu, A. Ferenczi, 1951). Ponderea acestui „pământ ars” în compoziția zidurilor Troianului este mare în Tronsoanele 1, 2, și 3, dar în Tronsoanele 4 și 5 este mică : „Aspectul troianului din tronsonul 4 este net diferit, fiind compus din foarte multă piatră spartă. De aici şi faptul că compozitul este prezent, dar în cantități mici”. („Cercetări Perieghetice Luncani, II”, Teodor, Pețan, Berzovan, 2013) [12]

Lipsa materialului ars din construcția Troianului de la Vărful Poienii (Fortul și Tronsoanele 6 și 7) și orientarea părții exterioare a celor două tronsoane de zid, către nord-vest Tronsonul 6 și către nord-est Tronsonul 7 („Cercetări Perieghetice Luncani, II”, Teodor, Pețan, Berzovan, 2013), sugerează că în prima fază de construcție zidul defensiv era format doar din Tronsoanele 4, 5, 6 și 7. Acestă primă fază de construcție, care nu a folosit „pământ ars”, proteja doar Peștera Văii Călianului (Peștera lui Zamolxio).

În faza secundară de construcție, fortăreața a fost extinsă prin prelungirea Tronsonului 4 către Râpa Cioclovinei și a Tronsonului 5 către Poiana Omului, folosind o nouă metodă de clădire a zidurilor care implica arderea unui amestec de pământuri. Extinderea a fost făcută pentru a folosi apărarea naturală oferită de Râpa Cioclovinei și de panta abruptă a Văii Roșie. Astfel, a fost protejat și Pârâul Călianul, care era considerat sacru dimpreună cu Peștera lui Zamolxio. Tronsoanele 4 și 5 ale Troianului au fost refăcute cu piatra zidurilor vechi și material ars din amestec de pământuri. Refolosirea pietrei sparte din zidul vechi a dus la o concentrație mai mică de „pământ ars”, așa cum a arătat cercetarea din 2013. Tronsoanele 6 și 7 ale Troianului și Fortul dintre ele au devenit părți interioare ale fortăreței și nu au mai fost refăcute.

O altă particularitate interesantă observată de autorii cercetării din 2013 este „o rupere de nivel cu o diferență de aproape 30 de metri şi cu pante abrupte”, situată în interiorul fortificației din prima fază de construcție, mărginită de Tronsoanele 4, 5, 6 și 7. Această „rupere de nivel” are o formă de semicerc. („Cercetări Perieghetice Luncani, II”, Teodor, Pețan, Berzovan, 2013) [12]

Schema Tronsoanelor 4, 5, 6 și 7 ale Troianului; cu roșu, „ruperea de nivel” de formă semicirculară. [12]

Această „rupere de nivel cu o diferență de aproape 30 de metri şi cu pante abrupte”, cu formă de semicerc, amintește de un teatru antic din Grecia (gr. θέατρον - théātron). Știind că Zamolxio a fost discipol al lui Pitagora care a reprodus când s-a întors acasă metodele de educare folosite de maestrul său și amintind ce spunea Porphyrios din Tyr „Întorcându-se din Ionia, el [Pitagora] a deschis în țara lui o școală, care și acum este denumită Semicercul lui Pitagora (ήμικύκλιον, emikyklion - semicerc)” (Porphyrios, Βυος Πυταγορου - Bios Pytagoroy, p.9), identific acestă „rupere de nivel” cu un θέατρον (théātron) antic, care nu era nimic altceva decât „Semicercul lui Zamolxio”, în care acesta comunica cu discipolii și cu cetățenii obișnuiți, la fel cum și învățătorul său a procedat, construind școala cunoscută ca „Semicercul lui Pitagora”. În continuare, o reprezentare tridimensională, prezentată de cercetarea din 2013, în care se observă „ruperea de nivel”, adică „Semicercul lui Zamolxio”, situat chiar lângă Peștera Călianului, adică Peștera lui Zamolxio. („Cercetări Perieghetice Luncani, II”, Teodor, Pețan, Berzovan, 2013) [12]

Reprezentare tridimensională a primei faze de construcție, cu Peștera Călianul, adică „Peștera Basileului Anilor - Zamolxio” și „ruperea de nivel” de formă semicirculară, adică „Semicercul lui Zamolxio”. [12]

Hesychios din Alexandria, în lucrarea sa „Colecție alfabetică a tuturor cuvintelor" (Συναγωγὴ Πασῶν Λέξεων κατὰ Στοιχεῖον), reia povestirea lui Herodot : „Herodot așa spune că în întreaga zonă litorală a Pontului locuită de Greci ei spun că [Ζάλμοξις, Zalmoxis] a devenit sclav al lui Pitagora, apoi s-a eliberat și s-a întors pe mare acasă și într-o casă de educare i-a învățat ... să trăiască ca Grecii, cetățenii de frunte îi aduna împreună la un banchet, și le spunea că nici el, nici companioni săi de petrecere nu vor muri”. (Hesychios, Lexicon, vol. I, pag. 253) [13]

Precizarea, din fragmentul de mai sus, conform căreia Zamolxis a călătorit pe mare, este în concordanță cu textul plăcii 2 : ΩΥΕΣΟ ΩΝΤΑ ΧΟΥ ΠΥΕΤΑΓΟΡΥΩ ΟΥΛΩ ΝΩΥΠΗΟ ΤΡΑΒΕΛΙΤΕ ΑΣΥΩ (oieso onta choi Pietagorio oilo noipio trabelite Asio), adică „Se duce în opoziție (împotriva voinței) împreună cu Pitagora dincolo cu corabia traversază în Asia”. Este folosit termenul ΤΡΑΒΕΛΙΤΕ (trabelite) cu același sens ca „lat. travolo, transvolo”, adică „a traversa”, pentru a exprima traversarea mării Mediterane spre Asia.

Platon (aprox. 427–347 îen) îl menționează pe Zamolxis despre care spune, în dialogul Charmides (156d, 157e), că era un foarte bun doctor care avea o abordare holistică pentru vindecarea trupului și sufletului. El îl folosește astfel pe Zamolxis în prezentarea propriilor sale concepte filozofice. „156d. ... Eu [Socrate] l-am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis (gr. Ζαλμόξιδος, Zalmoxidos), despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze așa cum v-am arătat adineauri. Dar Zamolxis (gr. Ζάλμοξις, Zalmoxis), adăuga el, Regele nostru, care este un zeu, ne spune 156e. că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului (gr. σῶμα, soma) dimpreună cu sufletul (gr. ψυχής, psyches) și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit”. (Platon, Charmides, 156d, 156e) [14] [5]

Diogenes Laertios ne spune în prologul lucrării „Viețile și opiniile filosofilor de seamă” că: „Sunt unii care spun că studiul filosofiei își are originea printre barbari. Ei susțin că Perșii aveau Magii, Babilonienii sau Asirienii aveau Chaldeanii, și Indienii aveau Gimnosofiștii. Printre Celți și Gali sunt cei numiți Druizi (Δρυΐδας, Dryudas) sau Cei Sfinți (Σεμνοθέους, Semnotheoys). Ei citează lucrările „Maegicus” a lui Aristotel și „Moștenirea Filosofilor” (Διαδοχῆς, Diadoches) a lui Sotion. Ei spun, de asemenea, că Mochus era Fenician, Zamolxis (gr. Ζάμολξιν, Zamolxin) era Trac și Atlas era Libian” . (Diogenes Laertius, L.o.E.Ph., I.prolog) [15]

Diodor din Sicilia, (60 - 30 îen), afirmă că „Într-adevăr se povestește că la Ariani, Zathrausthes a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La așa-numiții Geți (Γέταις), care se cred nemuritori, Zamolxis (Ζάμολξιν, Zamolxin) susținea și el că a intrat în legătură cu zeița lor Hestia”. (Diodorus Siculus, Bibliotheca Historica, I.94.2) [5]

Iamblichus (aprox. 245 - 325 en) scrie că : „Zamolxis (Ζαμὁλξις), de origine trac, fost sclav și discipol al lui Pitagora, după ce a fost eliberat s-a întors la Geți, le-a întocmit legile cum am arătat la început și a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. ... și că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Și pentru că a învățat pe Geți aceste lucruri și le-a scris legile este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei”. (Iamblichus, Life of Pythagoras, XXX. pag. 92). [8] [16]

Toate citatele anterioare din cronicari antici au o temă comună, arată rolul de legiuitor și învățător pe care Zamolxis l-a avut pentru Geți, prezentându-le acestora, după ce s-a eliberat din robie, cunoștințele pe care le-a acumulat cât timp a fost discipolul lui Pitagora. Prin asocierea dintre Pitagora și Zamolxio, făcută de cronicarii antici și confirmată de textele plăcilor 2 și 110, aproximez că Zamolxio a trăit în aceeași perioadă de timp cu Pitagora, adică între anii 570 - 495 îen.

Textul plăcii 110 descrie în detaliu cum au fost educați cetățenii de către Zamolxio : „Povețele neamului [din] Legea Divină Misticii (Inițiații) în peșteră înștiințează (învață) Șarpele Pasăre (Zamolxio). Toți Misticii (Inițiații) cetățenilor afară povețele neamului [din] Justiția Sacră înștiințează (învață). Trăiesc în criptă (cavernă) Misticii (Inițiații). Vorbele spun afară. Poartă (aduc) întreaga vorbire din cavernă spun din nou cetățenilor”. (plc. 110)

Una dintre legile lui Zamolxio apare pe placa 1. Prin menționarea sa în textele plăcilor, această lege poate fi cea mai importantă contribuție a lui Zamolxio la împărțirea justiției în lumea Davo-Geților / Dacilor. Textul este scris cu monograme, tocmai pentru a sublinia importanța acestei legi sacre a religiei Davo-Geților / Dacilor : „Stârcul/Egreta Șarpele (Zamolxio) cheamă legea de amendare a ticăloșilor. Cheamă pedepsirea cu scuturarea Divinei Blăni de Capră (Aegis) prin judecata Zeilor. Prin spaima de Răzbunarea Divină de pedeapsă cu moartea pe ticăloși fugăresc (împing) la sănătate”. (plc. 1)

Textul spune că Zamolxio stabilește legea conform căreia răii, criminalii și ticăloșii trebuie să plătească pentru păcatele lor în fața zeilor. Această lege spune că izbăvirea de păcate se poate face numai prin intermediul instrumentului divin de pedepsire al oamenilor, Blana de Capră (Aegisul) care prin scuturare aducea furtuna, ploaia și fulgerele lui Jeoio - Zeus. Procedeul de pedepsire prin intermediul Blănii de Capră consta în dezbrăcarea la piele și expunerea celor considerați ticăloși, răi sau criminali la pericolul de a fi trăsniți în timpul unei furtuni cu fulgere sau, pe timpul iernii, la riscul de a îngheța în timpul unei furtuni de zăpadă, așa cum apare pe plăcile 35 și 91 : „Hegemonii Davo-Geților în viscol arbitrează (judecă) neamul. Cu zăpadă pe rătăciți (păcătoși) corectează. Cu Lâna Strălucitoare (Aegis) Jeoio pe răi (ticăloși) îndreaptă” (plc. 35), „Către alungarea ticăloșiei Judecătorul din Peștera Scurgerea Înaltă (Kogaionon - Cioclovina) dezbrăcați în furtună cu scuturarea Blănii de Capră (Aegis) oamenii pedepsește” (plc. 91). Cei care supraviețuiau acestei încercări erau considerați spălați de păcate și iertați de către zei.

Pe plăcile 6 și 98, deasupra templului lui Zamolxio, între coloanele căruia este scris numele lui prin intermediul animalelor care îl reprezentau, Șarpele veninos și Pasărea de râu, apare o reprezentare grafică a acestuia. Zamolxio se sprijină pe două triunghiuri care formează fiecare câte o literă „Α”, iar agregat, cele două triunghiuri formează literele „∧∧” - citită orizontal și „∑” - citită vertical. Sub aceste triunghiuri, în stânga sunt literele „ΖΑ”, iar în dreapta sunt literele „ΒΑ”. Literele formează expresia ΖΑ∧∧Α ΒΑ∑Α 006/098 (Zama basa), care are același sens ca alăturarea termenilor gr. ζημία (zemia), ζαμία (zamia) : pedeapsă, pedepsire, și gr. βασά (basa) : αἰσχύνη (aischyne), Hsch., unde gr. αἰσχύνη (aischyne), αἶσχος (aischos) = rușine, dezonoare, fapte rușinoase, ticăloșie. Adică, „Zama basa” înseamnă „Pedeapsa Faptelor rușinoase” sau „Pedepsirea Ticăloșiei”. Expresia, care este o alternativă a numelui „Zamolxio”, mai apare și sub formele Ϛᴵ˘˗⧽𝟶⧼˗]ˉ|ˉ[˗⧽𝟶⧼˗ ƆЗ˗⧽𝟶⧼˗ϲ⌒ͻ˗⧽𝟶⧼˗ 116, ΖΑ∧∧Α ΒΑ∑Α 011, ΖΑΜΑ ΒΑΣΑ 118 (Zama basa).

Se observă că și numele „Zamolxio” conține aceeași rădăcină a termenului gr. ζημία (zemia), ζαμία (zamia) : pedeapsă, pedepsire. Astfel, numele „Zamolxio” are și el aceeași semnificație ca alăturarea termenilor gr. ζημία (zemia), ζαμία (zamia) : pedeapsă, pedepsire, și gr. ἀλξίας (alxias) : πράξεις (praxeis), Hsch., unde gr. πρᾶξις (praxis) = facere, afacere, treabă; acționare; acțiune, faptă. Adică, numele „Zamolxio” înseamnă „Pedeapsa Acțiunilor” sau „Pedepsirea Faptelor”.